top of page

Niciun an viitor nu a fost mai scump ca 2022. Nu subestimați nici semestrul al doilea din acest an!


Am intenționat să scriu această postare în urmă cu câteva zile, însă faptul că doar cea mai mare cotație de cumpărare depășea recordul anterior al prețului de tranzacționare, m-a determinat să mai aștept. Se pare că am intuit corect.


Să mai așteptați și dumneavoastră pentru a contracta anul viitor sau semestrul ce urmează să înceapă (în acest caz - așteptarea unei scăderi, nu a unei creșteri, precum în cazul meu)?

Vă răspund că în niciun caz nu trebuie să mai așteptați pentru a evalua metode alternative de contractare (produse, perioade, proporții etc.) sau pentru a cunoaște în mod continuu, nu doar evoluția prețurilor, ci cea a costurilor dumneavoastră efective viitoare sau deja contractate (în cazul - nu puțin probabil - în care va fi nevoie să recontractați necesarul deja achiziționat, aspect abordat în finalul postării).


Revenind la subiect și precizând și comoditatea - energie electrică, anul 2022 (A+1, în momentul actual) a fost tranzacționat angro la valoarea de 312,25 lei/MWh. Anteriorul record al prețului de tranzacționare pentru A+1 a fost stabilit în cazul anului de livrare 2020, în data de 20.09.2019, când prețul celor 10 MW tranzacționați a înregistrat valoarea de 302,29 lei/MWh.


Recordul a fost depășit deja cu 3,3% (cu aproape 10 lei/MWh, de 24 de ori, în tranzacții totalizând 103 MW, în doar 5 zile) și mai avem încă 8 luni până actualul A+1 va începe. Puteți consulta graficul de mai jos:


Titlul menționează și semestrul al doilea al anului curent. Despre acesta, doar de evaluat că a fost cotat, vineri, 23.04.2021, la valoarea angro de 345,00 lei/MWh.

În comparație, prețul dumneavoastră contractat actual este foarte competitiv, însă trebuie să se dovedească și cu adevărat invariabil. Unii dintre partenerii noștri au fost contactați pentru majorarea prețurilor contractate, dar expertiza noastră în securizarea completă a contractelor îi protejează sau, acolo unde nu am fost angrenați în acest proces de garantare a contractelor, partenerii cunosc acum toate pârghiile pentru o negociere favorabilă și pe viitor, știu că prețul fix și garantat trebuie să fie într-adevăr invariabil.


Cum abordați riscurile de piață, care pot interfera cu achiziția energiei? Aflați în cadrul următorului nostru workshop gratuit.


Abonează-te la newsletter-ul ales de peste 500 de achizitori
De acum veți fi la curent!
bottom of page